Nu ne multumim niciodata cu ce avem si suntem constransi de propriile idei ca sa cautam acolo unde asteptam sa gasim raspunsurile la intrebarile noastre.Problema intervine atunci cand ajungem intr-un punct din care nu putem sa mai ne intoarcem.Toate astea sunt acte ale mintii noastre,minti care produc constant idei si le proceaseaza uneori spre binele nostru,alteori in niciun caz dupa bunul nostru plac.
Si intrebarea mea suna cam asa: Daca avem deja tot ceea ce ne-am putea dori,de ce mai tindem spre si mai multa perfectiune?
Pentru ca niciodata nu este de ajuns si mereu ramane loc de mai bine.Daca ne-ar fi suficient cu ce avem de ce am mai trai? Nu ar m,ai exista acea cautare a “ceva”.
Din egoism si ignoranta as zice eu. Pentru ca nu suntem capabili sa ne dam seama ca ceea ce avem ne face fericiti decat dupa ce l-am pierdut si pentru ca intotdeauna consideram ca ce e in curtea vecinului e mai bun si trebuie sa avem si noi.
” Frumusetea te poate dezamagii, puterea te poate ranii iar banii te pot distruge…pacat insa ca multi alearga dupa ele” – asa sunt oamenii,abia cand ajung sa le aiba isi dau seama ca defapt ceea ce cautau era chiar langa ei.